Ce ți-e scris nici ANI nu poate anula. O comună știe deja care va fi primarul ales la anul

Un primar care a fost suspendat în 2017 se poate întoarce la primărie. Nu acum. La anul. Fix când se predă ștafeta în administrația publică locală. Loredan Buraga, fostul edil al comunei Mihălășeni din județul Botoșani va fi cu certitudine primar , din nou, după alegerile locale ce vor avea loc în iunie anul viitor. Suspendarea și motivele proceselor sale legate de suspendarea din funcție nu au fost de natură a-i păta reputația. Cât timp a condus destinele comunei, fostul edil a scos, practic, din anonimat și din bejania abandonării comuna aruncată de Dumnezeu pe coclaurile județului. A fost unul dintre primii și puținii edili ai județului care au înțeles că administrație nu se mai face doar demagogic, parșiv chiar și că e mai mult decât necesar să alinieze localitatea pe traiectoria dezvoltării. Și a dat exemplu , pe atunci, de management public. Loredan Buraga, este actualmente consilier personal al primarului care i-a luat locul și care, fără viziunea fostului edil nu avea cum să facă nici o zecime din tot ce s-a implementat în comună. Din surse sigure, știm însă că așa și trebuia să fie, fostul viceprimar, devenit primar interimar după suspendarea celui de drept, avea misiunea sfântă de a păstra cald fotoliul de primar și, dincolo de orice, de a nu asasina tot ce a început Buraga. Ba chiar și site-ul primăriei a rămas neschimbat pe secțiunea care prezintă edilul comunei. Acolo, tot Loredan Buraga te întâmpină în calitate de primar. Iar dacă cineva ar spune că acest aspect e cauzat de lipsa de mentenanță a site-ului, că poate așa a rămas din vremuri apuse, s-ar contrazice. Pentru că la o privire mai atentă se observă că pe site-ul primăriei s-a intervenit și în 2018. Dar nu la secțiunea care îl prezintă pe primar. ”Eu am cerut acum reviziuirea dosarului. Și sunt la Curtea de Apel la Suceava. Pe data de 19 am primul termen. Dar vreau să îl strămut la Înalta Curte de Casație și Justiție. Eu am fost judecat de completul de 3 judecători. Acum am înțeles, cum a spus Curtea Constituțională, că completul de 5 judecători e neconstituțional. Încerc, să văd. Normal ar fi ca și completul de 3 judecători să fie neconstituțional”, a susținut Loredan Buraga.
Acesta a fost suspendat din funcția de primar, în urma unei hotărâri judecătorești pronunțată la 7 decembrie 2016. Suspendarea a survenit, practic, începând cu data de 3 ianuarie 2017 și având aplicabilitate pe timp de 3 ani, interdicția de a mai ocupa o funcție publică expiră la 3 ianuarie 2020. Altfel spus, indiferent de decizia Curții Constituționale și de finalizarea revizuirii solicitate la Curtea de Apel Suceava, fostul primar va fi eligibil , din nou, pentru a ocupa o funcție publică sau pentru a candida la primărie în vara anului viitor.

20Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

20Shares