Doi politicieni cer legi pentru toți românii, nu doar pentru politicieni

Politica începe să fie văzută și altfel. Nu doar ca un pachet de instrumente prin care anumiți potentați să își rezolve problemele personale sau de grup. Politica în interesul cetățeanului, al tuturor celor care, până la urmă, pentru asta îi aleg pe cei care ajung la butoanele conducerii unui județ sau a unei țări. Proclamația aparține liderilor ALDE Botoșani. De altfel, șefa județeană a liberalilor și democraților europeni se încadrează în trendul discursurilor sale politice promovate încă de prin 2012 când a fost deputat. Întrebați de către presă ce părere au despre intenția PSD de a incrimina penal jignirile adresate politicienilor pe facebook, liderii ALDE Botoșani au fost mai mult decât tranșanți. ”Inclusiv și pentru dumneavoastră trebuie să existe lege, dacă vine cineva și vă insultă pe stradă. Nu doar pentru politicieni. Eu sunt pentru toți românii”, a susținut Liliana Mincă, președinte ALDE Botoșani. Șeful municipal al partidului a intervenit pentru o completare, acesta, fiind de profesie jurist. ”În privința insultei și calomniei, așa cum era și în vechiul Cod Penal, poate fi reintrodusă proba verității. Adică, dacă spui ceva despre mine sau altcineva, iar eu spun că am fost calomniat, tu să poți face dovada adevărului și să fii exonerat de orice fel de răspundere. Adică, să existe acea balanță între realitatea unei afirmații și protecția dată de lege”, a spus Liviu Rădășanu, președinte al organizației municipale ALDE Botoșani. Liliana Mincă a mai adăugat că în România, în politică, există prea multă ură, prea multă răutate. ”Ce ar însemna să scoatem bâtele și să ne batem între noi, opoziție și putere? Asta doriți? Eu cred că trebuie să dispară dușmănia și răutatea”, a punctat Liliana Mincă.

403Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

403Shares