Dosar COLUMBO – Hienele bugetului de la Nova Apaserv. Cum a încasat șefimea bani fără să muncească

Șefii de la Nova Apaserv au încasat în 2018 salarii necuvenite, pentru ședințe ale Consiliului de Administrație la care nu au participat. Petru Albert Tanasă este director general și membru în CA la Nova Apaserv SA Botoșani, Iulian Gabriel Apotrosoaei, Simion Drelciuc și Daniel Tupiluș fac parte din CA, iar Dan Deleanu a fost președinte al CA până în iunie 2018. Aceștia sunt cei care au încasat bani deși în loc să fie la servici aveau alte îndeletniciri. Curtea de Conturi a sesizat mai târziu ”greșeala” și a solicitat reglementarea situației. Timpul a trecut și banii au rămas în buzunarele șefilor de la apă. Fie că e vorba de directorul general sau de membrii ai Consiliului de Administrație. A trebuit să afle COLUMBO- publicație de investigații , anul acesta, pentru ca raportul Curții de Conturi să fie băgat în seamă. După ce noi am publicat situația fostului președinte al CA, promovat ulterior subsecretar de stat în Ministerul Apelor și Pădurilor, a doua zi s-a întrunit CA al Nova Apaserv și restanțierii și-au achitat banii încasați necuvenit cu circa un an de zile în urmă. Inițial am înțeles că printre cei care au fost cadorisiți în 2018 cu bani nemeritați s-ar afla și directorul adjunct Ady Petrușcă. Ulterior, pe timpul investigației, am înțeles că acesta nu are niciun rol în telenovela zornăitoare de la Apă.
”Îmi pare foarte rău, nu pot să vă dau nicio informație de genul ăsta. Nu sunt în localitate în momentul ăsta. Nu știu nimic ce a apărut în presă. Vorbim săptămâna viitoare, dacă vreți să vorbim. Și încă un răspuns. Să știți, dacă vorbim de Consiliul de Administrație, nu am nicio implicare în toată povestea asta”, a fost prima reacție a lui Ady Petrușcă. Înțelegând că e vorba de perioada în care făcea parte din CA, Petrușcă ne-a invitat la el, la birou, undeva lunea următoare. Așa am și procedat. Nu era la birou. L-am sunat. Ne-a răspuns la fel de amabil șienigmatic. Și inocent. ”Nu sunt la sediu. Sunt pe teren. La mine ziua începe disdedimineață și nu sunt static. Eu nu sunt static. Absolut deloc. Ne mai auzim. Avem atâta timp… mai este mult timp în față”, a spus Petrușcă la o săptămână după prima discuție.
Simion Drelciuc, șeful de la Urban Serv, face și el parte din conducerea firmei de apă. Este unul dintre cei cărora li s-au imputat bani încasați necuvenit. Dar, din ce am înțeles, a fost și cel mai responsabil dintre toți și, când s-a constatat că a fost o greșeală plata unor drepturi salariale necuvienite, nu a stat pe gânduri și a achitat rapid. ”Le-am achitat din luna decembrie. Sigur, în totalitate. Când mi s-a adus la cunoștință, în aceași săptămână am și achitat. Da, da, eu sunt un om responsabil. A fost o interpretare greșită a noastră, a membrilor CA și a angajaților societății care se ocupă de treaba asta. Ieri am avut Consiliu de Administrație și absolut toți, inclusiv domnul Deleanu, au achitat suma. Vă spun eu, sigur asta. Cel puțin din ce a afirmat domnul director general în fața noastră. Eu am fost primul. Nu am mai stat să discut, pentru că știu exact cum este situația. La data de ieri, toate sumele care au fost luate au fost restituite. Inclusiv de către domnul director general”, ne-a spus Drelciuc.
Ulterior, surse din cadrul societății aflate în subordinea Consiliului Județean ne-au comunicat că Petrușcă a fost inclus eronat în lista șefilor de la Apă care au luat bani fără să muncească. Dan Deleanu și Iulian Apotrosoaei au avut de restituit câte 1710 lei, Drelciuc 3146 lei, iar cel de al cincilea muschetar bugetar este Daniel Tupiluș care a încasat necuvenit 3089 lei. Am solicitat și punctul de vedere al directorului general, Albert Tănase, care, pe lângă funcția de conducere, știm că mai este și jurist. Ceea ce înseamnă că ori au ignorat prevederile contractuale, ori chiar nu știu să interpreteze, chiar și juridic, câțiva termeni simpli dintr-un contract. Șeful cel mare de la Apă s-a arătat foarte iritat de demersul lui COLUMBO – publicație de investigații. Dar, știind de la prieteni că, de regulă, Columbo nu îl caută pentru a vedea dacă îi e dulce cafeaua, a acceptat să explice adevărul. Cu iritarea de rigoare, specifică celor ajunși șefi la pachet cu aroganța caracteristică celor ce trăiesc pe spatele contribuabililor.
”Nici în cazul domnului Deleanu nu s-a mai mers pe procedură, că a făcut și el angajament de plată. Da și care-i problema? Scurt și la obiect. Într-un minut rezolv. Am avut un control de la ANAF. ANAF-ul a luat contractele de mandat pe 109, știâi că este compartiment care vine și verifică toate societățile care sunt pe guvernanță corporativă. Contractele de mandat așa au fost semnate. În ele scrie că remunerația se acordă proporțional cu prezența la toate ședințele Consiliului de Administrație. A fost o scăpare. Și eu și toți au semnat așa. S-a verificat la câte ședințe nu am fost și s-a ajuns la imputație. Inclusiv domnul Deleanu a făcut angajament de plată. Restul au plătit. Pe dumneavoastră ce vă interesează? În ce calitate și pentru ce? Curtea de Conturi a venit și a zis , domnule ai dat îndemnizația dar va trebui pe viitor de corectat chestiunea aceasta. Că, într-adevăr, dacă într-o lună ai avut trei ședințe și s-a dat îndemnizația întreagă, în contract scria proporțional cu participarea la toate ședințele CA”, a spus Albert Tănase, directorul general al Apa Novaserv SA Botoșani.

48Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

48Shares