Fostul șef al Gărzii Financiare și liderul unui partid – eroii lui Eminescu de ziua lui

S-au pupat, s-au îmbrățișat, au spus cuvinte frumoase despre Eminescu, din harfe zdrobite de trăiri mucegăite, apoi au uitat de el. Până la anul. Acesta a fost spiritul care a dominat ieri manifestările decernate Zilei lui Eminescu. Printre gesturile lor, ale potentaților vremii, au fost și oameni, care sunt valori în domeniile lor, dar care, cunoscându-și dimensiunea personalității în comparație cu demiurgul poeziei, au preferat să îl cinstească în felul lor. Fie prin modestie și distribuire a slovelor nepieritoare ale liricii lui Eminescu, fie prin port și atitudine cu adevărat românească. Vorbim de doi botoșăneni, unul din domeniul zbirilor ANAF, altul din lumea zbaterilor politice pentru o lume altfel decât cea creionată în publicistica lui Eminescu. Liliana Mincă, președinte al ALDE Botoșani, a decis ca împreună cu colegele de partid, să depună o coroană de flori la monumentul poetului din curtea Bisericii Uspenia. De altfel singura coroană adusă ofrandă poetului la biserica în care a fost botezat. Apoi au împărțit broșuri cu poezii reprezentative din creația eminesciană și au participat, smerite și meditative , la tedeum-ul susținut de preoții parohi, alături de prefectul județului care și el, în casa celor cerești, părea să fi coborât mai mult spre cele pământești. Cel de al doilea botoșănean este Paul Mustiață, fost șef al Gărzii Financiare, actualmente un șef puțin mai mic pe la Administrația Finanțelor Publice. Îmbrăcat în straie autentice, naționale, însoțit de un nepoțel care l-a imitat pe bunicul, încinși cu tricolorul atât de iubit de către Eminescu, cei doi au asistat la manifestările susținute la Primărie sau la Uspenia. Tăcuți și incontestabili, la fel ca Eminescu astăzi.

63Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

63Shares