Ministrul botoșănean a semnat un memorandum pentru înlocuirea leneșilor cu vietnamezi

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, a semnat, astăzi, un Memorandum de colaborare în domeniile muncii și protecției sociale cu Dao Ngoc Dung, ministrul Muncii, Invalizilor și Afacerilor Sociale din Republica Socialistă Vietnam.

Înțelegerea de colaborare dintre cele două state a fost parafată în condițiile în care România traversează o criză acută a forței de muncă, iar Republica Vietnam are o populație de 94 de milioane de locuitori, dintre care aproximativ 60 de milioane sunt persoane apte de muncă.

“Vă garantez că drepturile lucrătorilor extra-comunitari, printre care se numără, evident, și cetățenii vietnamezi, au fost, sunt și vor fi respectate în România în aceleași condiții în care sunt și cele ale angajaților români. Legislația românească nu face discriminare între angajați, lucrătorii vietnamezi au aceleași drepturi ca și cei români în țara noastră”, i-a transmis ministrul Marius Budăi omologului său Dao Ngoc Dung.

“Pe teritoriul României lucrează, în prezent, aproximativ 3.000 de cetățeni vietnamezi, care se declară mulțumiți atât de condițiile de muncă, cât și de salariile primite”, a dat asigurări ministrul vietnamez al Muncii, Invalizilor și Afacerilor Sociale.

Cetățenii vietnamezi lucrează în România în construcții, industrie, agricultură și turism.

Memorandumul a fost încheiat în condițiile în care mediul de afaceri din România reclamă un deficit de un milion de angajați pe piața forței de muncă.

Serviciul Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul

 

11Shares

1 thought on “Ministrul botoșănean a semnat un memorandum pentru înlocuirea leneșilor cu vietnamezi

  1. Nu inlocuieste nimic,ci Romania angajeaza vietnamezi.
    Care lenesi ca toti sant plecati sa lucreze pe 1500-2000 euro,nu cat se da in Romania 300-600 euro.In vest nu ai cum sa fii lenes,se munceste la greu la fel ca un vietnamez in Romania dar bani mult mai multi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

11Shares