Ucenicie, case reabilitate și sute de locuri de muncă la Hilișeu Horia prin fonduri europene

Locuitorii din două sate ale unei comune din județul Botoșani vor deveni ucenici în diferite domenii de activitate și, în același timp, vor beneficia de reabilitarea locuințelor lor printr-un proiect ingenios implementat de către Primărie. 90 de persoane din comuna Hilișeu Horia vor fi beneficiari ai acestui proiect. Aceștia vor face ucenicie în societăți profilate pe prelucrarea fierului, a lemnului, în firme de consultanță chiar și pe implementarea de finanțări europene, în brutării, în fabrici de procesare a laptelui. Totul face parte dintr-un proiect integrat, mai amplu, derulat pe Programul Operațional Capital Uman (POCU), cu un buget de 3,6 milioane de euro, care se adresează unui grup țintă de 529 de persoane. În cadrul acestui buget, o componentă a proiectului este și reabilitarea unor locuințe care întrunesc un anumit punctaj. ”Noi am catagrafiat deja un număr de 400 de locuințe din cele două localități care sunt parte în proiect. Dintre acestea vor fi reabilitate vreo 25 de locuințe, iar 41 de locuințe vor beneficia de sisteme fotovoltaice. Beneficiari principali sunt cei care aplică la proiectul de ucenicie. Condiția de bază și scopul principal al proiectului este de a reduce sărăcia prin măsuri integrate. Noi stimulăm pe toate căile acele persoane dornice să renunțe la ajutorul social, la venitul minim garantat, la celelalte venituri de la stat, în avantajul de a avea un loc de muncă, ceea ce îi crează punctaj în a fi parte la reabilitarea locuinței și dotarea sa”, ne-a spus primarul comunei Hilișeu Horia, Ioan Butnaru. Un alt proiect aflat în implementare în comună vizează 25 de mici start-up-uri. Acum echipa de implementare se află în perioada de identificare a acelor persoane dornice să devină antreprenori. Oamenii vor fi instruiți de către specialiști din cadrul proiectului, vor fi învățați să fie patroni, ulterior, timp de un an de zile, vor fi coordonați pe partea de contabilitate și aspecte juridice. Condiția este ca mica lor afacere să fie viabilă cel puțin 7 luni de la 1 mai 2021, adică până în ianuarie 2022. În cadrul proiectului vor fi create 225 de locuri de muncă. Totul este posibil printr-un parteneriat între administrația publică locală, Școala nr.1 din Hilișeu Horia și un ONG din București, Asociația Zile cu soare pentru îngerași.

237Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

237Shares